Datele a peste 100 de milioane de oameni au fost furate în urma unui atac cu ransomware asupra Change Healthcare din luna februarie.
Romgaz a inițiat o licitație estimată la 4,56 milioane de euro pentru achiziționarea de servicii de asigurare voluntară de sănătate pentru salariații companiei.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a bugetat suma de 1,2 milioane de euro pentru achiziționarea de servicii de asigurări voluntare de sănătate, contractul de asigurare urmând să fie semnat pentru doi ani.
România se apropie, în acest an, de 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care „anul trecut erau 5 milioane de plătitori”, dar numărul de beneficiari este de 19 milioane, a declarat Carmen Orban, consilierul pe probleme de sănătate al premierului Marcel Ciolacu, la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila afirmă că, în prezent, sunt două milioane de români fără asigurare de sănătate. ”În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultații pentru pacienții neasigurați”, a precizat Rafila la Prima TV. În cazul în care o persoană fără asigurare medicală necesită o intervenție medicală, fie se prezintă la unitatea de primiri urgențe, fie merge la medicul de familie, explică ministrul Sănătății.
Afrimând încă o dată că nu va renunța la eliminarea contribuției de asigurări de sănătate la concediile medicale, cu excepțiile aprobate deja de Guvern pentru pacienți cu boli cronici, oncologice sau pentru tinerele mame și copii, premierul Ciolacu a anunțat că prin refroma fiscală ce va fi promovată priun PNRR vor fi introduse o serie de deduceri la impozitul pe venit. Marcel Ciolacu a adăugat că astfel de deduceri vor permite inclusiv dezvoltarea serviciilor de învățământ privat și instituțiilor spitalicești private, mai ales că, odată cu aderarea la OCDE, în 2026, vor veni în țara noastră și mari companii de asigurări.
UnitedHealth Group, cel mai mare asigurător de sănătate din SUA, este probabil să aibă nevoie de câteva luni pentru a-și reveni complet după un atac cibernetic din 21 februarie, care a fost unul dintre cele mai perturbatoare atacuri împotriva infrastructurii de sănătate a Americii, au spus experții în securitate citați de Reuters.
Compania americană de asigurări de sănătate Cigna a renunțat la încercarea de a negocia o achiziție a rivalei Humana, după ce companiile nu au reușit să cadă de acord asupra prețului, au declarat două surse familiare cu situația, iar în schimb Cigna a anunțat că intenționează să răscumpere acțiuni în valoare de 10 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Baroul București arată că, după două săptămâni de dialog și puncte de vedere transmise, Guvernul își menține poziția de a impune profesiilor liberale plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) în sistem real, neplafonat, fapt deplâns de către avocați.
Perioadele aferente concediilor medicale de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asigurații vor constitui vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se au în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, potrivit unui proiect legislativ. Este vorba de concedii precum pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate, îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice.
Asocierea Signal Iduna (lider) si Omniasig VIG a câștigat în fața Groupama o licitație inițiată de Delgaz Grid, compania de distribuție de electricitate și gaze naturale a grupului E.ON România, pentru servicii de asigurări medicale private aferente celor 5.492 de angajați ai firmei.
Asocierea formată din Asito Kapital și Medical Ocupational, în calitate de unic ofertant, va furniza unui număr de 5.702 de salariați Romgaz servicii de asigurare voluntară de sănătate, urmând să primească, pentru doi ani de contract, suma de 4,55 milioane de euro, de la un nivel estimat de 4,56 milioane de euro.
Delgaz Grid, compania de distribuție de electricitate și gaze naturale a grupului E.ON România, a inițiat o licitație pentru servicii de asigurări medicale private aferente celor 5.492 de angajați ai firmei. Procedura de atribuire a fost estimată la 20,1 milioane de lei pentru următorii 3 ani.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a atribuit prin licitație asocierii formată din Eurolife FFH Asigurari Generale si Medical Ocupational un contract pentru servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei. Cu o durată de 4 ani, polița a fost estimată la 6,944 milioane de euro și semnată pentru 6,939 milioane de euro.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a anulat licitația pentru servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei, decizia fiind motivată de faptul că "ofertele depuse sunt inacceptabile și/sau necoforme".
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a primit oferte de la Asirom VIG și Eurolife FFH Asigurări Generale pentru furnizarea de servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei. Cu o durată de 4 ani, polița a fost estimată la 6,94 milioane de euro.
Un număr de șase oferte au fost depuse la o licitație organizată de Hidroelectrica pentru achiziționarea de servicii de asigurări voluntare de sănătate, contractul de asigurare fiind estimat la 968.750 euro pentru 12 luni.
Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că modificarea bazei de calcul pentru plata asigurărilor sociale și de sănătate la contractele part-time va limita munca la negru, având în vedere că, în realitate, în spatele unui contract de 2 ore angajații muncesc de fapt 8 ore. Această realitate ar fi fost recunoscută chiar de antreprenori, potrivit ministrului.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a inițiat o licitație pentru achiziționarea de servicii de asigurare voluntară de sănătate pentru angajații companiei. Cu o durată de 4 ani, polița a fost estimată la 6,94 milioane de euro.
Indemnizația lunară a membrilor Consiliului de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi majorată de la 1% la 15% din indemnizația președintelui CNAS. Totodată, indemnizația lunară pentru membrii consiliilor de administrație ale caselor de asigurări județene va crește de la 1% la 10% din salariul funcției de director general al casei de asigurări respective.
Piața asigurărilor de sănătate a ajuns la o valoare de 500 de milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creștere față de anul precedent, când înregistra o sumă totală de 451 de milioane de lei. Perspectivele sunt de creștere și pentru anul acesta, iar în următorii cinci ani, Victor Șraer, Director General Otto Broker de Asigurare, estimează chiar o dublare a pieței.
Compania franceză de asigurări Axeria, având în spate Watford Insurance Company Europe (Watford Insurance), care a încetat subscrierile pe piața RCA din România din 1 septembrie 2020, după aproximativ 2 ani de business, intră în România, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Watford Insurance Company Europe (Watford Insurance), care a încetat subscrierile pe piața RCA din România din 1 septembrie 2020, după aproximativ 2 ani de business, va reveni în Europa prin intermediul companiei franceze Axeria, planul de investiții pentru 2022 prevăzând extinderea atât în Franța, cât și pe restul piețelor europene continentale, a anunțat Olivier Muraire, care i-a predat luna trecută ștafeta la conducerea asiguratorului francez lui Sébastien Seux.
Numărul reprezentanților statului în Consiliul de Administrație (CA) al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost majorat de Guvern, prin ordonanță de urgență, de la 7 la 9, reprezentanții statului având astfel 2 membri în plus. Decizia, anunțată anterior de Profit.ro, vine după ce premierul Cîțu a negat o astfel de inteție și chiar, de mai mult timp, a promis că va reduce sinecurile politice prin micșorarea numărului de membri ai CA la companiile de stat.
Indemnizația lunară a membrilor Consiliului de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi majorată de la 1% la 10% din indemnizația președintelui CNAS, în timp ce numărul reprezentanților statului în consiliu va crește de la 4 la 6. Totodată, indemnizația lunară pentru membrii consiliilor de administrație ale caselor de asigurări județene va crește de la 1% la 5% din salariul funcției de director general al casei de asigurări respective.